Sinus Lifting Râmnicu Vâlcea


Este o intervenție chirurgicală de adiție de os pentru maxilarul superior, în zona molarilor și premolarilor, în situația în care unul sau mai mulți dinți din această zonă lipsește. Ca urmare a pierderii dinților, pacientul nu mai beneficiază de os suficient pentru ca implantul dentar (rădăcina artificială a viitorului dinte) să poată fi inserat și susținut în mod corespunzător. Prin urmare, se adaugă grefă osoasă pentru maxilarul superior, mai precis sub sinusurile maxilare. Acestea sunt două compartimente goale, pline cu aer ce se află situate de o parte și de alta a nasului, în spatele obrajilor, chiar în imediata apropiere a măselelor. Chirurgul se folosește de membrana sinusului pentru a insera ulterior implantul, membrana sinusului este ridicată și se obține un spațiu; se adaugă în cavitatea rezultată adiția de os; implantul câștigă astfel o susținere adecvată, datorită suportului osos obținut prin procedura de sinus lift.
Tipuri de sinus lifting: intern și extern
Sinus lifting intern
Procedura de sinus lifting intern este recomandată atunci când lipsa de os este moderată, iar adăugarea de volum se poate face direct prin locul în care urmează să fie inserat implantul dentar. Este o metodă minim invazivă, cu timp redus de vindecare și disconfort minim pentru pacient. În multe cazuri, implantul poate fi inserat în aceeași ședință.
Sinus lifting extern
Sinus lifting-ul extern este indicat atunci când volumul osos disponibil este foarte redus și implantul dentar nu ar avea stabilitate suficientă. Procedura presupune crearea unei mici ferestre laterale prin care se ridică membrana sinusului și se adaugă material de adiție osoasă. Este o intervenție mai complexă, însă cu rezultate sigure și durabile pentru reabilitarea orală.
Ce tip de sinus lifting mi se potrivește?
Alegerea metodei potrivite depinde de grosimea osului maxilar și de planul de tratament stabilit de medicul implantolog. La Dental House Clinic Râmnicu Vâlcea, procedura este personalizată în urma investigațiilor imagistice (radiografie panoramică, CBCT) și a consultației de specialitate.
📞 Programează-te acum la +40 749 677 677 pentru o evaluare completă și află dacă ai nevoie de sinus lifting intern sau extern.