gingivectomie

gingivectomie

Gingivectomia reprezintă îndepărtarea unei porțiuni a gingiei din jurul unuia sau mai multor dinți, respectiv corectarea formei și poziției gingiilor. Poate apărea o creștere anormală a gingiei la purtatorii de aparat dentar (de regula fix, mai rar mobilizabil) uneori din lipsa unei igiene corespunzătoare.

Mai multe despre gingivectomie

 Alimentele retenționate în jurul aparatului pot nu numai să cauzeze carii dacă rămân perioade lungi pe smalț, ci și să provoace inflamarea gingiei (prin fermentație și prin creșterea numărului de bacterii din apropierea gingiilor), ducând la gingivită. Sub acțiunea hormonilor la pacienții aflați la vârsta adolescenței, gingiile sunt deosebit de sensibile la atacul microbian și se produce o formă de gingivită hipertrofică (inflamația este însoțită de creșterea în volum a țesuturilor gingivale, uneori atât de intensă încât acestea aproape acoperă bracketii). Această situație îngreunează igienizarea, se acumulează și mai multe bacterii în lipsa unui periaj corect și astfel se ajunge la agravarea problemei. Pentru a-i permite pacientului să își perieze dinții în mod corespunzator, dar și pentru a permite desfășurarea tratamentului ortodontic care este, evident, afectat de prezența gingiilor hipertrofice, este indicată gingivectomia. Aceasta se realizeaza prin procedeul LASER – rezultatul este vizibil imediat, sângerarea este minimă, iar în câteva zile aspectul ţesuturilor revine la normal.